Intotdeauna auzim cum un film nu a urmat cartea sau ca a fost mai bun decat aceasta, dar care dintre acestea doua este totusi adevarata? Ce are cu adevarat un mai mare impact asupra persoanelor, cartea sau filmul? Va invitam sa completati un chestionar care va hotari care este pe locul intai. Accesati aici!
Read More
Zi calma de noiembrie. Ora 18:00. Locatia Amfiteatrul Lepis Magna, Libia.
Dominic era pe scena si admira multimea sau locurile goale unde ar fi trebuit sa fie multimea. Isi imagina ca o intreaga multime de lume ii aclama performanta. Uralele pantagruelice il imbatau, se simtea nemuritor. Isi jucase rolul perfect, inca o facea.
- Ai o tigara ?
Reveria s-a spart, in bucatele mici ca un parbriz de Volvo in plin impact.
- Ah, da. Desigur.
Se uita atent la noua fata, parea destul de tanara ca varsta.
- Nu esti cam mica ca sa fumezi ?
O bufni rasul intr-un mod isteric.
- Scumpule, nu stii cu cine vorbesti. Sunt fumatoare de la 15 ani.
- 15 ani? … Ai dreptate nu stiu cu cine vorbesc.
- Ecaterina.
- Dominic, incantat.
- Nu te-am mai vazut pe aici copilas, ce cauti?
- O iluzie… un vis.
- Ti-ai gasit locul in care sa-ti lasi idealismul sa te cuprinda. Nu te supara dar pari usor psihotic. Stai singur pe scena si te uiti in gol. Mai ai si castile alea uriase puse peste urechi. Cum de poti sa auzi ce vorbesc cu tine ?
- Cam multe intrebari pentru o noua cunostiinta. E muzica data incet. Ma lasa sa ma concentrez si totusi face din acest amfiteatru o reprezentatie vivida a gandurilor mele. Le aduce in instanta existentiala.
- Oh doamne sfinte ! Dar esti pierdut rau. La revedere.
Ecaterina era o fata de 18 ani, introvertita si de asemenea foarte sigura pe sine. Curiozitatea era un atribut extreme de savuros de-al ei. Stia sa schiteze niste zambete foarte pline de viata.
Se uita singur in pamant si isi puse castile pe urechi. Ridica privirea si vedea tot amfiteatrul sub forma unui coliseum plin de oameni iar el era fix in centru. Se uita atent in jur, tortele omogenizau nuantele de antracit violent al zidurilor cu lumina or reverberatoare. Peste 10 000 de ochi erau pe el ii asteptau miscarea.
Se deplasa incet spre centrul scenei si se oglindii in discul auriu de deasupra Cezarului. In fata ochilor sai verzi statea un baiat imbracat intr-o tinuta usor bizara. O tinuta in culori pale, cizme de piele de culoare ocrului deschis si o pelerine albastra in jurul gatului.
- Ab initio ! (De la inceput) rostii Cezarus pe un ton neutru.
Dominic se uita fix in ochii acestuia si a inceput :
- Animus ! Inseamna iubire, pasiune…furie. Acesta este al meu !
Si zicand asta se intoarse violent si cu o miscare fragil coordonata din incheitura zdrobii zalele de la portile leilor. Acestia fara ezitare sarira la atac, il inconjurau incet si incepeau sa-i zambeasca sadic cu o dentitie infometata de sange proaspat.
Atacul deja era pornit. Dominic se indrepta spre primul leu si dintr-o miscare ii taie gatul, intre timp un al doilea leu il suprinse din spate si il zgarie crud pe spate. Se intoarse nervos si il lovii direct in crestetul capului, iar acesta a cazut secerat. Ultimul leu se oprii maiestos in fata lui si il privea compatimitor, ii parea rau pentru el, pentru ce devenise. Il durea sufletul pentru toate lucrurile la care a renuntat.
Niciunul nu ataca. Se priveau intens si isi citeau gandurile reciproc. Dominic era furios, deja avea senzatia ca acel nenorocit de animal isi bate literalmente joc de el.
A ramas suprins, leul i-a intors spatele si s-a intors in cusca lui. Cezarul s-a ridicat in picioare si a urmarit felina retragandu-se in temnita lui.
- Acta est fabula ! (Piesa a fost jucata!)
- Cum adica a fost jucata ? Nu a fost jucat nimic, acel leu m-a umilit!
- Acel leu ti-a aratat ca nu va lupta cu tine daca iti lasi furia sa te domine. Ad impossibilia nemo obligatur ! (Nimeni nu poate sa fie obligat sa faca ce nu vrea !).
- Dar vreau sa lupte cu mine !
- Nu ti se pare ca esti cam trufas si cam impertinent ca sa-mi vorbesti asa si sa-mi ceri asa ceva?
- Dimpotriva sunt increzator ca o sa fiti de acord cu mine.
- Trezeste-te Dominic ! spuse Ecaterina. Ai adormit.
- Poftim ?!
- Ai adormit pe scena.
Acesta se dezmeticii usor din amorteala macabra a somnului sau. Deschise cu teama ochii si zarii un cer abundant cu stele si deasupra lui capul Ecaterinei aplecat deasupra lui.
- Ce iti venii omule ? Nu puteai sa pleci si tu cu toti ceilalti, nu puteai sa ai parte de fantasmagoriile tale intr-o camera cu un pat civilizat ?
- Nu de asta am venit aici. Uite se vede constelatia Orionului…
-We made that pact a long time ago. You do remember it, don’t you?
-How can I forget…at first I thought it was the best thing that happened to me…but you deceived me, you lied to me…and now I can’t get out.
-That’s not how it is, I warned you, but you were too enthusiastic to listen.
-So now what?
-Now nothing…I’m just here to warn you about something.
-Again with the warnings? I get it…I can’t escape!
-It’s not just that, you see you’re walking between two worlds, the one of life and the one of death. Sometimes you come back to one with a touch of the other.
-A touch?
-Of death. And be careful, it might brush of.
-On what?
-On the things that you touch.
Thus was the conversation that surprised him, he expected Azazel to warn him but he never expected him to make the discussion so brief.
He just turned and left the demon there…knowing that in a short period of time he’ll be back for his soul.
Azarias.
Read More
I’m sitting on the sidelines just watching you. I don’t think you even know I exist let alone see me. Still I have faith in you. How could I not? I’m your angel. Yet I cannot wipe your tears, put a smile on your face, or talk to you! God how many times I wanted to give you my wings, but I lost them…to someone… and they’re out of my reach now. With time comes resignation and all I can do is walk along by your side as you try to find the road that you once knew so well, you had it memorized.
How can I help you, when I can’t even help myself?
“Urca, te rog eu urca!”
Apasa in disperare pe ultimul buton al liftului, care paradoxal…nu era 10, era un 3. Toate etajele erau puse aleatoriu unul dupa altul, 4 era parterul, iar etajele ce urmau nu erau in ordine. Existau numere care depaseau numarul de etaje ale blocului.
De ce era asa facut liftul? Nimeni nu stia…tot ce conta in acel moment era sa iasa din el.
“Te rog nu. Nu vreau in jos, oriunde doar sa nu fie in jos!”
Defapt 4 nu era cel mai de jos etaj, mai erau 3 etaje sub el : 12, 10 si…6.
“ITI ESTE FRICA DE MINE?
“Nu.” Mintea, ii era frica.
“TE CITESC CA PE O CARTE, ITI ESTE FRICA. MAI FRICA DECAT TI-A FOST VREODATA.”
De cateva zile se ferea de acel etaj, pentru ca mereu auzea aceeasi voce venind dinspre el care il provoca. Ba nu, il speria.
*clinck* se auzi liftul.
Usile s-au deschis si in fata lui statea o priveliste infioratoare.
Oameni in lanturi, taiati, plini de sange care tot ce vroiau era sa scape de acolo. Toti cereau ajutor si totusi el nu vroia sa se clinteasca, ii era frica de ce il astepta si pe el de cealalta parte a usilor.
Cand a deschis ochii si a vazut toti acei oameni, toti cei indurerati care ii cereau ajutorul, nu a putut sa stea pe loc ca o stanca fara sentimente. A coborat.
“AI CURAJUL SA COBORI LA ERAJUL ASTA?”
“Da. Nu imi e frica de tine, nu cred ca mi-a fost niciodata”
“CREZI CE SPUI?”
“Da…”
Si spunand asta s-a intors doar ca sa descopere propria lui reflexive.
“Cum…?”
“NU TE-AI PRINS INCA CINE SUNT? SUNT HALFA TA…JUMATATEA TA.”
“Nu poti sa fi jumatatea mea…nu semanam deloc!”
“CREZI?!”
S-a apropiat si in secunda in care l-a atins gandurile lor au devenit comune si au fost furati amandoi intr-o alta lume.
“Ahh a fost doar un vis…” zise el pentru a 6-a zi la rand.
Stateam acum si ma gandeam…cate lucruri au ramas nespuse, cate lucruri au ramas sub semnul intrebarii. De ce? De ce ne-am ferit asa de mult unul de altul? Care a fost scopul nostru pana la urma?
Vroiam sa vorbesc cu tine si am facut-o, dar niciunul dintre noi nu a zis nimic si incep sa ma intreb daca unul dintre noi va mai zice ceva.
Oricum care ar fi diferenta? Tu esti acolo, iar eu sunt aici si distanta ar fi iarasi…o reticenta de moment.
Fugea, insa din timp in timp se mai intorcea ca sa vada daca mai este urmarit. Se pare ca a ramas singur, toata haita i-a pierdut urma. In mod normal v-ati gandi la o haita de lupi sau la niste animale salbatice si periculoase. Insa, tin sa va contrazic, nu ma refer nici la animale salbatice, ci la o haita de demoni si fantasme. Se gandea sa fuga inspre sat, dar dupa aceea a realizat ca si acolo era vanat. De ce? Pentru ca era un renegat al ambelor lumi, era pe jumatate uman si pe jumatate demon. O latura si asa greu de inteles, cea umana, asociata cu una care nu avea nicio conotatie in perceperea oamenilor normali. Urat de rasa umana pentru ca era pe jumatate demon si detestat in lumea bestiilor pentru latura sa mai slaba, acesta era un femomen exotic si excentric al evolutiei timpului, acest lucru conferindu-i o latura rafinata. Un zgomot mic s-a auzit din tufisurile de langa el. “-Cine e acolo?” “-Nu ma omori! Sunt doar…eu.” Zicand asta iesi o fata firava si frumoasa. Speriata, aceasta s-a apropiat de Halfa si fara sa vrea a intalnit privirea sa neagra. A ramas pierduta si confuza cand a vazut profunzimea durerii sale, caci ochii sai spuneau mai mult decat toate cuvintele care puteau fi zise si fara sa vrea, parca impinsa de la spate, l-a sarutat. “-Ce? Ce ai? Ai inebunit? Te pot ucide oricand!” “-Nu ai sa ma ucizi, nu esti rau…” “-Dar…” “-Taci.” Il lua de mana si il saruta din nou. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….... Erau foarte apropiati. Fiecare mangaiere a ei ii provoca o placere sadica, stia ca totul e gresit si totusi nu putea sa se opreasca, nu voia sa plece, tot ce isi dorea era sa ramana cu ea. O miscare ducea spre alta, se completau reciproc, nici nu aveau nevoie sa comunice ca sa stie ce vrea celalalt. El, a inceput sa muste perna si sa zgarie podeaua cu unghiile, instinctele sale animalice impreuna cu aura demonica il faceau sa-si piarda controlul. Atmosfera s-a detensionat, asta poate pentru ca totul se terminase. Ridicandu-se a vrut sa se apropie de ea, dar atunci o sabie i-a strapuns pieptul. Fata s-a ridicat, s-a curatat de sange si s-a imbracat intr-o roba superba. Apoi si-a intors capul si cu zambetul pe buze i-a zis: “-Acum poti sa mori.” Acea imagine a ei a fost tot ce i-a ramas si, zambind, a cazut bucuros ca totul s-a terminat. Totul…
Costinesti, White Horse, tequila, Sundays, bere, rock, Snow, Kent 8, plaja, fata de caine, betie, plaiul foii, topor, Simona, Delia, calibra, river surf, Jacuzzi, vals pe nicolae balcescu, paradisul acvatic, foc de tabara, a summer’s love, silva neagra, party, cort, gratar, crucea rosie, oras, mere caramelizate, balonase de sapun, trambulina, 5.20, Andreea, lac, baie rece, oboseala, sentimente, vata de zahar, Piata Sfatului, prieteni, belvedere, Andrei, chitara, pentagrama, martini, gheata, Spania, best friends, distractie, Mihai, ambulanta, bancutele de sub tampa, Weeds, Guns ‘N’ Roses, Bon Jovi, Nine Dragons, inot, slujba, desenat, narghilea, Ego, Draft, skate park, saltea, pompa, table, pula botswaneza.
Probabil ca asa ar arata o descriere a verii intr-o suta de cuvinte, sau cel putin ar fi pe aproape.
Ceasul a batut de ora 3.
Amandoi stateau deasupra mesei de sah, fiecare incerca sa gaseasca acea miscare care i-ar fi dat un avantaj la victorie. Ar fi avut si motiv sa castige…miza pusa la bataie era pe cat de mare, pe atat de greu de obtinut. Era lumea! NU, nu o harta, nici un glob geografic ci cu adevarat intreaga lume. Jocul avea la baza regula “totul sau nimic”.
Nu era pentru prima oara cand jucau acest joc, faceau asta de secole, poate chiar mileni.
“Prietene de data asta esti al meu.”
“Spui asta mereu si amandoi stim cum se va termina si acest joc.”
“Nu, caci de data asta jocul a luat prea multe intorsaturi de situatie. Cand aveam impresia ca tu ai luat avansul te-am prins repede din urma si te-am speriat facandu-te sa crezi ca voi castiga.”
“Doar de asta crezi ca se va sfarsi?”
“Se va sfarsi! Trebuie sa se si sfarseasca, facem asta din timpuri imemoriabile. Sper sa aflam castigatorul la sfarsitul acestui joc.”
“Atunci fa-ti misarea si hai sa vedem ce se va intampla. Lasam timpul sa-si faca treaba.”
Jocul intradevar se sfarsii. Doar ca nu a fost deloc cum se asteptau concurentii nostrii. De ce spun asta? Pentru ca cel care a pierdut jocul, a castigat razboiul.
“De ce? De ce ai castigat tu? “
“Nu stiu…”
“Imi vreau premiul! L-am castigat…”
Ultimele sale cuvinte, insa, nu au fost auzite, personajul disparand in neantul uitarii pentru totdeauna.
Daca as vrea, as termina aici povestea, dar o sa va zic ce a urmat dupa toate acestea. Nu din interesul meu va zic, poate va aflati si voi in aceiasi situatie, desi sa speram amandoi ca nu sunteti.
“Ai castigat.”
“Cee? Cine?!...”
“Nu te speria, trebuia sa te astepti sa si apara cineva care sa-ti inmaneze premiul. Nu v-am zis asta la inceputul jocului?”
“Inceputul jocului?! Cred ca glumesti, au trecut nenumarati ani de atunci. Crezi ca imi mai amintesc asa ceva?”
“Nu, nu ma asteptam sa-ti amintesti.”
“Dar…tu cine esti?”
“Cine sunt este irelevant. Sunt aici doar ca sa-ti inmanez premiul.”
Si zicand asta ridica un micut medalion de aur.
“Asta, de acum inainte, iti apartine. Explicat cat mai simplu, contine puterea necesara de a conduce intreaga lume.”
“Multumesc, dar nu am nicio intrebuintare pentru o asemenea putere. Am pierdut atata timp in aceasta lupta ca am si uitat de ce am vrut sa o castig.”
“Nici nu ma mira. Vezi tu, paradoxul adevaratului castigator al acestui joc este ca…cel care este vrednic sa primeasca puterea de a unii intreaga omenire, poate sa faca asta si fara acest dar.”
Castigatorul nostru insa deja plecase, s-a intors in lume ca sa-si traiasca in sfarsit viata.
“Inca o lupta dusa la sfarsit! Cred ca este timpul sa o luam de la capat…”
Zise asta destul de plictisit. O usa s-a deschis si au intrat doi competitor noi.
“Participanti, regulile sunt simple. Fiecare remiza va duce la un nou joc iar castigatorul va castiga lumea.”
Si a inceput…
Probabil nu e exact la ce te asteptai, dar, imi pare rau asta e tot ce pot sa fac. Da, stii ca urasc sa zic asta dar tu esti singura exceptie careia i-am zis asta. Te iubesc : Pentru ca fiecare zi in care nu zambesti o consideri o zi pierduta Pentru ca iti plac surprizele Pentru ca iubesti sa faci balonase de sapun Pentru ca iti plac baloanele in general Pentru ca vorbesti mult Pentru ca inca inveti sa taci si sa ascult Pentru ca iti place sa fi alintata Pentru ca atunci cand ramai fara idei afisezi o figura de om ganditor. Pentru ca adori sa pierzi vremea intinsa pe iarba Pentru ca ai imaginatie. Pentru ca iti place sa te uiti la nori si sa ii asociezi cu diferite lucruri Pentru ca iubesti stelele si luna si le-ai privi intr-una Pentru ca verbul care te defineste este “a simti” Pentru ca inca esti un copil Pentru ca incerci sa pari matura Pentru ca esti sincera Pentru ca uneori ascunzi in spatele unor masti lucrurile care consideri ca i-ar putea rani pe ceilalti. Pentru ca inca poti spera, desi uneori nu iese asa cum ai vrea Pentru ca gresesti. Pentru ca esti orgolioasa Pentru ca nu iti cer iertare de fiecare data cand ar trebui Pentru ca ranesti mai multe persoane decat ai crede si cu toate astea nu poti impiedica acest lucru Pentru ca oferi totul celor care stiu sa-ti castige increderea Pentru ca putinii care te-au vazut suparata nu isi doresc sa repete experienta. Pentru ca iti plac poeziile Pentru ca adori sa te uiti la fulgere Pentru ca mergi cu 311 si asta a ajuns sa fie o parte din tine. Pentru ca ieri aveai o multime de idei despre ceea ce urma sa scrii, iar azi nu mai sti. Pentru ca esti irascibila Pentru ca iti place sprite-ul si mc puisorul. Pentru ca iti place sa te uiti la ochii si la buzele oamenilor Pentru ca vrei o multime de lucruri Pentru ca iti iubesti prietenii si incerci cat de des poti sa o demonstrez Pentru ca urasti sa te trezesti de dimineata Pentru ca iti place cand iti suna telefonul cu “die die die my darling” Pentru ca te amuza cum face Tonny cand iti suna telefonul. Pentru ca stii sa te distrezi la petreceri Pentru ca iti plac cartile lui Marc Levy Pentru ca esti o fire visatoare Pentru ca reusesti mai mereu sa o dai in bara cu stil Pentru ca poti sa razi mult, enorm de mult Pentru ca iti faci prieteni cu usurinta Pentru ca la fel de usor poti sa strici prietenii Pentru ca judeci persoanele dupa aparente, oricat de mult ti-ai dori sa nu faci asta Pentru ca adesea ai mustrari de constiinta, desi nu arati asta intotdeauna Pentru ca vrei sa-ti faci un tatuaj Pentru ca iti plac chestiile legate de simboluri Pentru ca adori comediile, iar horror-urile doar in conditii deosebite Pentru ca ai camera portocalie cu dungi albastre Pentru ca o adori pe Cori si poza voastra din clasa a 6-a. Pentru ca iti place sa te contrazic Pentru ca detesti rozul Pentru ca iti place sa incerci lucruri noi Pentru ca reti detaliile legate de persoanele importante din viata ta. Pentru ca in acelasi timp esti uituca si aiurita uneori Pentru ca esti imprevizibila Pentru ca urasti ipocrizia si minciuna Pentru ca te atasezi usor de oameni Pentru ca persoanele de care ajungi sa te atasezi ajung sa te dezamageasca cel putin odata Pentru ca dezvolti un spirit eco. Pentru ca urasti ticaitul ceasului sau orice alt semn evident al trecerii timpului Pentru ca atunci cand esti suparata ai nevoie de liniste multa Pentru ca iti place ciocolata Pentru ca sportul tau preferat este skiul (not) Pentru ca animalul tau favorit este strutul (nu neaprat) Pentru ca iti place Suborg. Pentru ca ai o multime de idei Pentru ca iti place sa mergi la circ Pentru ca asculti French kiss/kiss fm Pentru ca esti blonda si ai ochi albastrii Pentru ca te enerveaza persoanele care intarzie excesiv. Pentru ca te adaptezi cu usurinta la situatii noi Pentru ca iti place sa-ti transpui in versuri sentimentele si ideile Pentru ca iubesti rasariturile si apusurile Pentru ca nu ai voce, iar dusul tau stie asta cel mai bine Pentru ca iti vin idei filozofice fix cand nu are nimeni chef de asa ceva. Pentru ca te enerveaza daca nu esti ascultata Pentru ca ai atentie distributiva. Pentru ca adori ciresele Pentru ca poti si stii sa iti sustii punctele de vedere Pentru ca ai putere de convingere Pentru ca ai o vaca biodegradabila facuta din “pufuleti” lipiti. Pentru ca nu spui ceea ce simti intotdeauna, sau nu o spui cand si cat ar trebui Pentru ca, cu toate astea , stii sa demonstrezi cand ti la cineva Pentru ca iti place sa crezi ca esti o pata de culoare intr-o lume cenusie Pentru ca poti sa manipulezi persoane si mai faci asta din cand in cand Pentru ca esti optimista in majoritatea timpului Pentru ca atunci cand te plictisesti ai nevoie de ceva/cineva care sa te scoata din rutina Pentru ca te consider un soare si nu o luna Pentru ca prietenii te plac asa cum esti. Pentru ca iti place sa crezi ca influentezi viata tuturor persoanelor cu care interactionez Pentru ca iti plac noptile linistite de vara Pentru ca iubesti nisipul fierbinte si valurile reci ale marii Pentru ca ai inchide intr-o capsula a timpului perioada adolescentei Pentru ca iti place sa iti amintesti diferite intamplari/povesti Pentru ca ti se face dor usor de persoanele de care poate nu ar trebui Pentru ca faci o multime de lucruri care nu ar trebui, tocmai pentru ca nu trebuie Pentru ca poti sa faci orice iti propui, sau cel putin sa incerc Pentru ca asta stii sa faci cel mai bine si se pare ca te descurc de minune. Pentru ca te iubesc. Pentru ca desi o sa ma injuri poate dupa toate asta eu tot o sa te iubesc si daca te deranjeaza asa de mult aceste cuvinte le poti inlocui cu “te ador” pentru ca stii ca nu ma deranjeaza. De la A. pentru M.C.
“Esti un las, stii asta, nu?”
“Et quel est ton problème?”
“Faptul ca pretinzi ca esti ceva ce nu esti…”
“Je ne vois pas le lien entre tu et ce problème?”
“Nu am nicio legatura, imi pari doar ipocrit. Si inca sunt dragut! “
“Regardez qui parle! Vous étiez celui qui disait avoir un certain visage au monde.”
Asa a decurs discutia de mai mult de jumatate de ora. Fiecare parte isi sustinea parerea sus si tare cu argumente academice si calculate incercand sa-l faca pe celalalt sa renunte sau sa-l sperie. Evident, tehnica asta nu dadea roade…
“Din lume facem parte si noi, si tu si eu. Trebuie sa fi just pentru ceilalti dar si pentru tine”
“Vous êtes fidèle à vous?”
“De ce mi te adresezi la plural?”
“Je vous traite comme un roi qui met ses problèmes avant que ceux de qui servent sous lui.”
“Exagerezi…ca intotdeauna de altfel.”
“Je suis celui qui exagère? S'il vous plaît pardonnez-moi votre altesse, mais vous êtes toujours occupé des votre problèmes."
“De ce mereu faci problema asta despre mine?!”
“ Parce que vous faites toujours votre problème ...”
“Defapt stii ce? Las-o balta oricat de mult as incerca nu cred ca o sa pot sa ajung la un accord cu tine.”
Si a plecat, a parasit baia si a trantit usa in urma lui. Ca o rutina a diminetii, mereu isi vorbea in oglinda, mereu isi cerea sfaturi…dar intotdeauna ajungea sa se certe cu sine-insusi.
De ce facea asta?
Cred ca motivul este deja cunoscut…nu vroia sa para vulnerabil in fata altora asa ca a ales sa-si sfasie personalitatea in doua pentru a putea parea matur in fata altora si totusi sa-si pastreze integritatea morala.
Il ajuta asta?
Raspunsul cel mai bun ar fi probabil…nu! Dar asta depinde din ce perspectiva a personalitatii tale vezi situatia.
“Am ajuns! Nu-mi este foame, ma duc la mine in camera.”
Asta a fost toata discutia lui de cand a intrat pe
“Doamne, ce zi! Si daca e posibil sa existe o zi mai proasta ca asta probabil e cea de
Acestea fiind zise s-a pus pe invatat si pe facut teme. Detesta asta, se simtea prizonierul rutinei, simtea cum face parte din acelasi ciclu fara sfarsit. Ceasul a sunat de ora doua, el inca lucra.
“Nu mai pot, mai lasam si pe
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
A doua zi obiceiul de la intrarea in casa s-a repetat.
“Am ajuns acasa!”
Iar intre acei patru pereti, doar ca de data acesta atmosfera era diferita. S-a apropiat de birou, numai ca sa ramana stupefiat de imaginea acestuia. Primul lucru pe care l-a zarit a fost un ceas de buzunar auriu, de epoca, care nu parea sa-si aiba locul printe mormanele nearanjate de carti, pixuri si creioane. L-a ridicat cu o oarecare teama si a inceput sa-l studieze. Dupa cateva minute de atentie alocate misteriosului obiect a descoperit un buton pe marginea ceasului si doua initiale minuscule inscriptionate in capacul ceasului M.C.
“As face bine sa-i multumesc mamei pentru asta.”
Si astfel isi parasi siguranta sanctuarului sau, singurul loc pe care el il considera a fi doar al lui si locul in care nimic nu il poate rani.
“Mama, mersi mult pentru ceas.”
“Ce ceas? Despre ce vorbesti”
“Ceasul de pe biroul meu. Nu tu mi l-ai luat? “
“Nu.”
Asta a fost toata discutia de care a avut parte in acea seara. Inca un lucru pe care il detesta erau discutiile pe care le avea cu persoanele din jur si care se terminau foarte sec si ironic. Astfel ca reveni in camera ca sa se apuce de teme. A pus ceasul pe marginea biroului si iarasi se cufunda in lumea temelor, a notiunilor care prindeau viata din varful pixului si se terminau repede, o data transpuse pe foaia de hartie. Poate a fost soarta, poate a fost un accident cand acesta a dat cu cotul peste ceas, care a cazut zgomotos pe podea.
“Off, sper ca nu s-a stricat.”
Il verifica, parea ca merge, totul parea a fi in regula. Se uita la ceas, era deja 9:30 si inca mai avea de lucru. A asezat ceasul intr-un loc mai ferit si s-a apucat din nou de treaba parca fara chef si lipsit de vointa, dar constrans de situatie. Si in mod miraculos a terminat in cateva ore, a strans totul intr-o relativa ordine, caci la el in camera exista vesnic o dezordine ordonata. S-a intins in pat si a luat telefonul ca sa-si puna alarma sa sune peste cateva ore. Atunci fara sa vrea s-a uitat la ceas si a vazut ca este…9:48.
“Ce naiba? Cred ca s-a dereglat.”
Sa ridicat anevoios si se duse pana la birou sa verifice ceasul de pe birou. Indica aceiasi ora. Iesi in camera si se duse in sufragerie, si acolo ceasul de pe perete avea acele indreptate catre aceleasi pozitii. Sa intoarse in camera si a inceput sa analizeze toate posibilitatile. Involuntar a inceput sa se joace cu micutul ceas auriu intre degete.
De abia dupa ce a realizat ce facea, acesta a inceput sa se uite mai atent la ceas si a vazut acel buton greu observabil apasat. Si-a zis ca nu are cum sa fie din cauza aia si totusi daca era? A apasat pe buton pana cand acesta reveni la pozitia initiala.
“Normal! De ce sa mearga, cred ca inebunesc.”
Nici nu apuca sa termine bine de zis asta ca din sufragerie s-a auzit ceasul care batea de ora zece.
“Ce? Au trecut asa de repede 15 minute? Poate totusi…nu…dar daca…e de la ceas, sigur e de la ceas.”
Fericit pana la culme acesta a inceput sa sara prin camera tipand si topaind de colo-colo.
“Nici nu putea sa vina intr-un moment mai bun!”
Desi nu putea sa-si exprime in totalitate bucuria acesta incepu sa resimta trecerea acelor ore bune care pentru altii au fost doar fractiuni de secunda. S-a dus in pat, de data acesta sa si doarma, a pus ceasul sa sune si s-a culcat.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Ziua urmatoare, dupa ore…
“Buna mama. Am ajuns! Am avut o zi de-a dreptul geniala.”
Mama a ramas putin perplexa Si-a zis ca doar a avut o zi buna si il ignora. Acesta vazand asta sa retras oarecum dezamagit in camera sa in cautarea micutului sau tichet spre libertate. Insa acesta era de negasit pe noptiera unde a fost lasat de dimineata si defapt nu era de gasit nicaieri in camera. A inceput sa fie disperat, sa caute peste tot pana cand i-a venit idea ca poate l-a luat cineva. A iesit repede din camera…
“Mama mi-ai vazut ceasul?”
“Cel pe care mi l-ai aratat ieri?
“Da.” zise el plin de speranta
“Nu, ieri a fost prima si ultima data cand l-am vazut. Nu a umblat nimeni in camera ta.”
Uimit acesta s-a intors nervos in camera si a trantit
“M.C. … “
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
