“Am ajuns! Nu-mi este foame, ma duc la mine in camera.”

Asta a fost toata discutia lui de cand a intrat pe usa casei. Mama deja nu-i mai spuse nimic si asta doar din cauza ca s-a obisnuit cu acest ritual al sau.

“Doamne, ce zi! Si daca e posibil sa existe o zi mai proasta ca asta probabil e cea de maine.”

Acestea fiind zise s-a pus pe invatat si pe facut teme. Detesta asta, se simtea prizonierul rutinei, simtea cum face parte din acelasi ciclu fara sfarsit. Ceasul a sunat de ora doua, el inca lucra.

“Nu mai pot, mai lasam si pe maine.”

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

A doua zi obiceiul de la intrarea in casa s-a repetat.

“Am ajuns acasa!”

Iar intre acei patru pereti, doar ca de data acesta atmosfera era diferita. S-a apropiat de birou, numai ca sa ramana stupefiat de imaginea acestuia. Primul lucru pe care l-a zarit a fost un ceas de buzunar auriu, de epoca, care nu parea sa-si aiba locul printe mormanele nearanjate de carti, pixuri si creioane. L-a ridicat cu o oarecare teama si a inceput sa-l studieze. Dupa cateva minute de atentie alocate misteriosului obiect a descoperit un buton pe marginea ceasului si doua initiale minuscule inscriptionate in capacul ceasului M.C.

“As face bine sa-i multumesc mamei pentru asta.”

Si astfel isi parasi siguranta sanctuarului sau, singurul loc pe care el il considera a fi doar al lui si locul in care nimic nu il poate rani.

“Mama, mersi mult pentru ceas.”

“Ce ceas? Despre ce vorbesti”

“Ceasul de pe biroul meu. Nu tu mi l-ai luat? “

“Nu.”

Asta a fost toata discutia de care a avut parte in acea seara. Inca un lucru pe care il detesta erau discutiile pe care le avea cu persoanele din jur si care se terminau foarte sec si ironic. Astfel ca reveni in camera ca sa se apuce de teme. A pus ceasul pe marginea biroului si iarasi se cufunda in lumea temelor, a notiunilor care prindeau viata din varful pixului si se terminau repede, o data transpuse pe foaia de hartie. Poate a fost soarta, poate a fost un accident cand acesta a dat cu cotul peste ceas, care a cazut zgomotos pe podea.

“Off, sper ca nu s-a stricat.”

Il verifica, parea ca merge, totul parea a fi in regula. Se uita la ceas, era deja 9:30 si inca mai avea de lucru. A asezat ceasul intr-un loc mai ferit si s-a apucat din nou de treaba parca fara chef si lipsit de vointa, dar constrans de situatie. Si in mod miraculos a terminat in cateva ore, a strans totul intr-o relativa ordine, caci la el in camera exista vesnic o dezordine ordonata. S-a intins in pat si a luat telefonul ca sa-si puna alarma sa sune peste cateva ore. Atunci fara sa vrea s-a uitat la ceas si a vazut ca este…9:48.

“Ce naiba? Cred ca s-a dereglat.”

Sa ridicat anevoios si se duse pana la birou sa verifice ceasul de pe birou. Indica aceiasi ora. Iesi in camera si se duse in sufragerie, si acolo ceasul de pe perete avea acele indreptate catre aceleasi pozitii. Sa intoarse in camera si a inceput sa analizeze toate posibilitatile. Involuntar a inceput sa se joace cu micutul ceas auriu intre degete.

De abia dupa ce a realizat ce facea, acesta a inceput sa se uite mai atent la ceas si a vazut acel buton greu observabil apasat. Si-a zis ca nu are cum sa fie din cauza aia si totusi daca era? A apasat pe buton pana cand acesta reveni la pozitia initiala.

“Normal! De ce sa mearga, cred ca inebunesc.”

Nici nu apuca sa termine bine de zis asta ca din sufragerie s-a auzit ceasul care batea de ora zece.

“Ce? Au trecut asa de repede 15 minute? Poate totusi…nu…dar daca…e de la ceas, sigur e de la ceas.”

Fericit pana la culme acesta a inceput sa sara prin camera tipand si topaind de colo-colo.

“Nici nu putea sa vina intr-un moment mai bun!”

Desi nu putea sa-si exprime in totalitate bucuria acesta incepu sa resimta trecerea acelor ore bune care pentru altii au fost doar fractiuni de secunda. S-a dus in pat, de data acesta sa si doarma, a pus ceasul sa sune si s-a culcat.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Ziua urmatoare, dupa ore…

“Buna mama. Am ajuns! Am avut o zi de-a dreptul geniala.”

Mama a ramas putin perplexa Si-a zis ca doar a avut o zi buna si il ignora. Acesta vazand asta sa retras oarecum dezamagit in camera sa in cautarea micutului sau tichet spre libertate. Insa acesta era de negasit pe noptiera unde a fost lasat de dimineata si defapt nu era de gasit nicaieri in camera. A inceput sa fie disperat, sa caute peste tot pana cand i-a venit idea ca poate l-a luat cineva. A iesit repede din camera…

“Mama mi-ai vazut ceasul?”

“Cel pe care mi l-ai aratat ieri?

“Da.” zise el plin de speranta

“Nu, ieri a fost prima si ultima data cand l-am vazut. Nu a umblat nimeni in camera ta.”

Uimit acesta s-a intors nervos in camera si a trantit usa. Era imposibil sa dispara, era doar un ceas, unul special ce e drept dar totusi in ceas. Enervat incerca sa se calmeze, se uita la caiete si realiza ca avea multe de facut pe ziua de maine si fara ceasul acela nu avea sa termine in cateva minute. S-a asezat posomorat la birou si deschise un caiet.

“M.C. … “